O datӑ,ȋntr-un sat, un om a spus un lucru neadevӑrat despre vecinul lui. Cuvintele lui s-au rӑspȃndit de la om la om, ȋn scurt timp, ȋn ȋntreg satul (cum se ȋntȃmplӑ adesea).
Cȃnd ȋntr-un final, adevӑrul ieşi la ivealӑ ( cum se ȋntȃmplӑ ȋntotdeauna), omul nostru nu a ştiut ce sӑ facӑ. S-a dus sӑ cearӑ sfat şi ajutor de la preotul satului, dar acesta i-a dat nişte instrucţiuni ciudate.
,,Ia un sac plin cu pene şi du-te de pune cȃteopanӑ pe pragul casei fiecӑrui om care a auzit cuvintele neadevӑrate pe care le-ai spus tu. Ȋn ziua urmӑtoare ȋntoarce-te ȋnapoi la fiecare casӑ, adunӑ penele şi adu-mi mie sacul.”
Omul a fӑcut ȋntocmaicum a spus preotul, dar pe cȃnd s-a dus ȋnapoi sӑ adune penele, aproape toate au dispӑrut. Ȋntors la preot el a spus: ,,Am fӑcut exact aşa cum m-ai instruit, dar cȃnd m-amȋntors sӑ adun penele, majoritatea au dispӑrut.”
Preotul i-a rӑspuns: ,,Aşa stau lucrurile şi cu cuvintele neatente sau neadevӑrate pe care le spunem, fiule. Odatӑ spuse, nu mai pot fi luate inapoi. Poţi cere iertare pentru ceea ce ai spus dar nu poţi lua cuvintele ȋnapoi, rӑul a fost fӑcut.”
Rugӑciune: ,,Duhule Sfȃnt, sfinţeşte-mӑ, umple cu inima , mintea şi gura mea doar cu Adevӑrul Tӑu şi pune o strajӑ gurii mele, ca sӑ Ȋţi aduc cinste cu fiecare cuvȃnt rostit. Amin.”