"Invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze…"
Versetul zilei
Gândul zilei
Flag Counter

Proiecte

Dragi colegi,

Referitor la concursul biblic „Talantul în negoț” din acest an și ținând cont de situația de față (cu mențiunea că acest concurs nu este un proiect al Ministerului Învățământului, care a suspendat în acest an școlar olimpiadele școlare), reamintim următoarele aspecte:
– În 11 iulie 2020 va fi faza pe biserică (faza locală), fiecare biserică își va organiza concursul după regulile care se impun. Întrebările și tot ce trebuie pentru desfășurarea concursului (fișe de corectare, diplome…) mi le veți solicita pe mail în săptămâna concursului;
– Pentru fazele următoare se lucrează pentru organizarea online.
Acestea sunt informațiile la data de astăzi.
Nu uitați să anunțați toate bisericile ca să se poată organiza din timp faza locală iar participanții să poată să recapituleze.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Daniela Barbura

Pacea Domnului nostru Isus să fie cu voi toți!
       Această perioadă pe care o traversăm este de așa natură că nu putem planifica această ediție aTalantului în Negoț, dar ceea ce putem face este să ne rugăm, fapt pentru care ne dorim să nu uităm de planificarea făcută pentru post și rugăciune. De asemenea, să nu uităm de citirea Bibliei, să nu uităm să ținem legătura cu copiii de la grupe, cu colegii de slujire.
         În legătură cu planificarea fazelor acestei ediții a concursului biblic Talantul în Negoț, nu putem încă să luăm o hotărâre, nu știm cum va fi după 15 mai. Probabil după data de 20 mai, nădăjduim să vă furnizăm infornații concrete.
         Dumnezeu să vă întărească și să vă binecuvânteze!
Echipa de coordonare a lucrării cu copiii din Cultul creștin Penticostal România

question-mark-check-mark-28246779

 trimise de Ani Ciubotaru, Biserica Elim, Scheia, Suceava

Descarcă aici:  Matei- intrebari  (in format rar / comprimat)

                           Matei 1-28 intrebari si raspunsuridocx

Matei cap. 28     Matei cap 1     Matei cap 2     Matei cap 3     Matei cap 4      Matei cap 5 Matei cap 6    Matei cap 7    Matei cap 8     Matei cap 9     Matei cap 10     Matei cap 11     Matei cap. 12     Matei cap. 13     Matei cap. 14      Matei cap. 15     Matei cap. 16    Matei cap. 17 Matei cap. 18     Matei cap. 19     Matei cap. 20      Matei cap. 21     Matei cap. 22     Matei cap. 23    Matei cap. 24     Matei cap. 25    Matei cap. 26    Matei cap. 27

4135210_0Am analizat situația dată și în acest moment am ajuns la următoarea concluzie în ceea ce privește organizarea concursului Biblic Talantul în negoț:vom decala și în țară și în diapora fazele concursului astfel:

Dragi colegi,
Vă binecuvântăm in Numele Domnului nostru Isus Cristos!
Ținând seama de situația actuală decalăm faza pe biserică a concursului biblic Talantul în negoț pe data de 9 mai 2020 (in funcție de cum vor evolua lucrurile vom modifica și această variantă sau nu). De celelalte faze va vom anunta la momentul potrivit, acestea fiind în funcție de faza pe biserică.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă păzească!
Pacea Lui care întrece orice pricepere să păzească inimile noastre ale tuturor.                                                     

                                                          Echipa de coordonare a lucrării cu copiii