De câte ori ţi s-a întâmplat să citeşti o întrebare şi să nu-ţi găseşti cuvintele ca să răspunzi? Poate că nu ştiai răspunsul sau poate că implica o schimbare pe care trebuia ca să o faci în viaţa ta şi mai bine ai renunţat să dai răspuns la întrebare.
Într-o împrejurare Domnul Isus lansează pentru cei care-l ispiteau următoarea întrebare: Botezul lui Ioan de unde venea? Asta da întrebare, şi ce uşor este ca să răspunzi la ea. Nu de aceeaşi părere au fost şi fariseii. Ei aveau următoarele două variante de răspuns: a) din cer (de la Dumnezeu); b) de la oameni. Nu s-au grăbit ca să răspundă până ce n-au judecat şi ce implică răspunsul lor. Au judecat că dacă vor spune varianta a) Mântuitorul le va spune: „de ce nu l-aţi crezut?”, iar dacă vor spune varianta b) este posibil ca să-şi pună poporul în cap fiindcă toţi socotesc pe Ioan Botezătorul ca pe un prooroc. Deci în concluzie au ales să spună o minciună „nu ştim”.
Acum urmează provocarea pentru tine. În cele ce urmează vor fi puse trei întrebări, ai grijă cum răspunzi. Chiar dacă răspunsul implică o mare schimbare în viaţa ta răspunde cu sinceritate şi apucă-te de treabă pentru a fi binecuvântat de însuşi Domnul Isus. Înainte de a răspunde nu uita faptul că vei avea de-a face cu întrebări tari pentru învăţători destoinici.
Prima întrebare: Am lăsat eu totul? Dacă răspunsul este nu atunci: Ce mai am de lăsat?
Ca să înţelegi mai bine despre ce este vorba am să-ţi redau un pasaj din Scriptură de la Marcu 10:28-30: Petru a început sa-I zică: „Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică.”
Am citit de multe ori acest pasaj şi am crezut că totul este în regulă. În vara aceasta în timpul taberei de instructori de la Bogodinţ, Duhul Sfânt m-a cercetat şi am înţeles că n-am lăsat încă totul şi nu pot să spune ca şi Petru în citatul de mai sus. Mi-am făcut socotelile şi probabil în comparaţie cu alţii am lăsat seviciul, casa, familia (fără a o neglija), oporunităţi de implicare în politică, multe oporunităţi de bussines, … şi totuşi nu am lăsat încă totul. Tu ce ai lăsat pentru Mântuitorul şi pentru Evanghelie?
În pasajul din 1 Împăraţi 19:19-21 ne este descrisă chemarea în lucrare a lui Elisei. Putem observa faptul că Elisei era oarecum un fermier prosper care avea 12 perechi de boi, 12 pluguri (prin deducţie), oameni angajaţi sau robi şi pământuri multe (prin deducţie, dacă îi trebuiau atâţia boi şi oameni care să lucreze pământul). A venit ziua când Dumnezeu prin intermediul lui Ilie îl cheamă în lucrare. Nu ştiu exact luptele care s-au dat în interiorul lui Elisei, dar am încercat să mă pun în pielea lui. Să fiu poate cel mai prosper din zonă, să am linişte şi trai aşezat cu confort, mese regulate, program normal, etc. … să las totul şi să plec ca pusnic la nimic sigur cu program anormal, cu bătăi de cap cu mese sărăcăcioase şi lipsă de mâncare şi să fiu slujitorul cuiva (ucenicul cuiva). Biblia ne spune că Elisei a lăsat tot, şi-a luat rămas bun de la părinţi, a adus ca jerfă boii cu care ara el şi cu uneltele a făcut focul; cu alte cuvinte s-a asigurat că nu se va mai întoarce înapoi. Eşti tu gata să laşi totul pentru Mântuitorul şi pentru Evanghelie la fel ca şi Elisei?
Desigur unii sunt chemati să slujească 100% la Evanghelie, alţii au familie şi un loc de muncă dar cu toţii suntem chemaţi la SACRIFICIU. Dacă nu-mi fac timp pentru a fi activ la toate slujbele bisericeşti, dacă nu sacrific din confortul meu, din timpul meu, chiar din relaţia cu familia pentru a mă implica cu sacrificiu în slujire, atunci nu pot spune ca şi Petru „am lăsat totul”. Sper ca să nu fiu înţeles greşit: nu trebuie neglijată familia şi traiul de zi cu zi, dar întâlnesc tot mai mulţi lucrători (fie ei învăţători de şcoală duminicală) care neglijeajă lucrarea Evangheliei pentru treburile zilnice şi pentru familie; unde este atunci SACRIFICIUL? Când este vorba de „ziua pentru familie” nu poate interveni nici o urgenţă, iar când este vorba de lucrarea Evangheliei tot timpul intervin aşa zisele „neprevăzute … ”. Când este vorba de problemele de zi cu zi sunt multe urgenţe şi se lipseşte de la închinare (mai ales programul de peste săptămână), iar când este vorba de concediu de odihnă fie el şi de trei săptămâni nici vorbă ca să meargă la casa Domnului fiindcă este concediu de odihnă; odihnă de la ce? Este strigător la cer!
Sunt unii, aşa zişi ucenici de-ai lui Hristos, care n-au lăsat încă totul din „felul deşert de vieţuire” şi aşteptăm ca Mântuitorul să transforme vieţile copiilor pe care-i slujim. Acest fapt nu se va întâmpla nici în veacul de acum nici în cel viitor. Apostolul Pavel îl avertizează pe Timotei si-i spune: „… ci fii o pidă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie”. Suntem noi lumină pentru cei credincioşi? Dacă mai sunt lucruri în viaţa ta (obiceiuri, vicii, alte fapte întunecoase) pe care nu le-ai lăsat pune-ţi viaţa în rânduială cât mai repede sau dacă nu plecă din lucrarea Evangheliei cât mai repede.
A doua întrebare: Pe cine iubesc cel mai mult?
Ca să înţelegi mai bine despre ce este vorba am să-ţi redau un pasaj din Scriptură de la Matei 10:37-38 „Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după mine, nu este vrednic de Mine.”
Teoretic iubim pe Dumnezeu mai mult ca orice din lumea asta, dar din punct de vedere practic cum este? Când avem nevoie de Dumnezeu atunci El este pe primul loc, iar când este vorba de-ale noastre atunci familia, afacerea, posesiunile, funcţia sau de ce nu persoana proprie este pe primul loc. Este corect aşa? Nu ştiu viaţa nimănui dar simt că lucrarea Evangheliei stagnează fiindcă nu ne-am clarificat încă priorităţile în iubire. Dacă eşti căsătorit: i-ai spus vre-o dată soţiei tale acum merg acolo sau trebuie să fac lucrul cutare la Evaghelie fiindcă îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe tine? Au văzut copiii tăi clar din viaţa ta că tu Îl iubeşti mai mult pe Dumnezeu decât pe ei? Poate răspunsul tău este: „Doamne fereşte.” Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu este vorba de neglijarea familiei, dar practic Dumnezeu pe ce poziţie se află în inima ta şi a mea? Ai spus vreodată afacerii tale: hei dragă afacere urmează să ştii că eşti pe locul trei (sau chiar mai jos) în viaţa mea şi chiar dacă nu-ţi comvine eu sunt indrăgostit 100% de Mântuitorul? Ultima dată când te-ai uitat în oglindă i-ai spus eului tău: hei dragă eu trebuie să te răstignesc pentru Hristos fiindcă „nu mai vreau să trăieşti tu ci El să trăiască în mine?”. Ai spus vrodată funcţiei, pe care o ai şi oricum este trecătoare chiar dacă este pe primul loc în viaţa ta: hei funcţie tu trebuie să te dai jos de pe tronul inimii mele fiindcă locul este rezervat 100% pentru Împăratul Împăraţilor?
În pasajul biblic din Marcu 10:17-21 ne este prezentat un tânăr evlavios care a implinit poruncile cu grijă. În aceste vremuri destul de greu mai întânim tineri care să păzească poruncile Domnului, mai ales când este vorba de cinstirea părinţilor. Tânărul acesta nu era destrăbălat, nu avea vicii ascunse (cel puţin textul nu specifică lucrul acesta), ba mai mult decât atât avea dorinţa sinceră de a-l sluji pe Dumnezeu şi de a moşteni viaţa vecinică. Prima impresie este că acest tânăr ar putea deveni un ucenic al Domnului Isus cu posibilitatea de a se forma ca un bun învăţător de şcoală duminicală sau chiar de ce nu un pastor cu renume internaţional. Mântuitorul cunoaşte totul şi nimic nu este este ascuns înaintea Lui. El a ştiut că tânărul are probleme cu priorităţile în iubire. Domnul Isus a pus finuţ punctul pe i şi a ieşit la iveală problema. El iubea posesiunile (averea) mai mult decât pe Dumnezeu.
Poate în cazul tău nu este vorba de avere dar poate fi un alt idolaş: eul tău, soţia/soţul, copiii, o anumită funcţie, un anumit hobby, etc. Daniel din Scriptură nu şi-a iubit poziţia pe care o avea, nici chiar viaţa mai mult decât pe Dumnezeu. Tu ce iubeşti, aşa câteodată, mai mult decât pe Dumnezeu? Pentru ce iubeşti îţi faci timp. Te provoc la un test practic: în decursul unei zile scrie pe hârtie orele şi exact cum îţi petreci timpul. Fă lucrul acesta experimental pentru o săptămână şi apoi pentru o lună de zile. Trage tu singur concluziile şi vezi ce ai de făcut.
Dacă mai sunt lucruri în viaţa ta (averea, funcţia, soţul/soţia, copii, munca, hoby-ul, etc) pe care le iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu fă-ţi rânduială în iubire cât mai repede sau dacă nu plecă din lucrarea Evangheliei cât mai repede.
A treia întrebare: Ce voi face cu viaţa?
Ca să înţelegi mai bine despre ce este vorba am să-ţi redau un pasaj din Scriptură de la Matei 10:39: „Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga”.
Viaţa este tare complicată şi de multe ori ajungem la răscruci de drumuri şi nu mai ştim încotro s-o luăm. Uneori parcă suntem într-un labirint fără ieşire, şi cu cât ne agităm mai mult cu atât parcă avem senzaţia că nu mai este nici o ieşire. Realitatea dură este: mulţi copii nici nu ştiu pe ce lume trăiesc, unii tineri (aproape toţi) trăiesc cu capul în nori, unii părinţi (cei mai mulţi) sunt copleşiţi de muncă şi griji, foarte mulţi adulţi şi vârstnici sunt deprimaţi şi dezamăgiţi de viaţa ce-a trecut şi cu regrete în priviri parcă spun „dacă aş mai lua-o odată de la început aş face lucrurile altcumva …” .
Ce este totuşi de făcut cu viaţa? Cum trebuie trăită viaţa ca la sfârşit să poţi privi în urmă cu mulţumire şi să priveşti înainte cu seninătate? Apostolul Pavel spre sfârşitul vieţii spune: M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2 Timotei 4:7-8). Aşa de frumos, atâta seninătate înaintea morţii, nici un regret … totul este perfect. Cum frate Pavele ai ajuns aici? Care este secretul? După lungi meditaţii am găsit secretul, şi el se află în Filipeni 1:21 Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.
Înainte de a spune apostolul Pavel aceste lucruri Domnul Isus a spus clar faptul că viaţa trebuie pierdută pentru scopul Evangheliei. Oricine poate să-şi dedice viaţa Evangheliei şi la sfârşitul vieţii va trăi aceleaş momente glorioase ca fratele Pavel. Pentru cel care alege să-şi piardă viaţa cu lucrurile trecătoare ale acestei lumi să stie clar că la sfărşit îl aşteapă dezamăgire, regrete şi deznădejde din abundenţă (nu mă refer aici la a fi sau a nu fi mântuit).
Dacă nu ţi-ai făcut prioritate în viaţă Evanghelia acum aici este momentul ca să te gândeşti bine, bine, bine şi să iei această hotărâre. Nu uita cine se înscrie la oaste, în cazul nostru Oastea Domnului Isus „caută să placă celui ce l-a chemat la oaste”.
Dacă mai sunt lucruri în viaţa ta care te leagă de pământ şi nu eşti încă hotărât 100% să-ţi pierzi viaţa pentru Hristos şi Evanghelie caută să-ţi rezolvi cât mai urgent acestă stare sau dacă nu pleacă cât mai repede din lucrarea Evangheliei.
Ce zici au fost uşoare întrebările? Care este răspunsul tău la fiecare? Ai şi am două obţiuni: ori îţi pui şi îmi pun viaţa în rânduială şi mergem înainte, ori dacă nu părăsim lucrarea Evangheliei cât mai repede fiindcă încurcăm treburile Împărăţiei lui Dumnezeu.
Samuel Cristian Muică