Jody Capehart
Sfaturi utile pentru învățători despre păstrarea disciplinei, fapt ce va duce la creșterea bucuriei și a eficienței în clasă
Îl iubești pe Dumnezeu și îi iubești pe copii. Ești convinsă de chemarea ta de a te ocupa de copii și ești entuziastă de anul școlar care începe. Totuși, te confrunți cu copii care întrerup lecțiile și activitățile. Nu vrei să renunți, dar ești frustrată mai mult decât cred ceilalți.
Este o problemă cu care se confruntă mulți lucrători de copii. Cei mai mulți dintre acești lucrători au atitudinea corectă, dar nu mulți sunt pregătiți pentru momentele în care „îngerașii“ nu se mai poartă ca îngerași.
Din nefericire, acest lucru îi face și pe cei mai entuziaști lucrători de copii gata să abandoneze.
Cum putem împiedica problemele de disciplină să-ți reducă bucuria și eficiența? Permite-mi câteva sfaturi practice din ceea ce am învățat eu în cei 40 de ani de lucrare cu copiii.
1. ÎNVAŢĂ SĂ DE DEPINZI DE DUMNEZEU
Temelia strategiei tale de păstrare a disciplinei este Cuvântul lui Dumnezeu. Evrei 12:11 spune: „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.“ Copiii nu consideră, în cele mai multe cazuri, disciplinarea un mijloc educativ care îi ajută să trăiască așa cum se cuvinte, ci o interpretează ca un act de răutate comis împotriva lor. Cu toate că disciplinarea este necesară și corectă, răutatea nu este niciodată corectă.
O strategie disciplinară este, în realitate, un proces de formare a copiilor ca ucenici, care ne permite să le arătăm dragostea lui Isus. Chiar dacă nu reușim să ne placă de fiecare copil în fiecare moment, avem obligația să îi iubim pe toți. Copiii au nevoie să audă și să simtă dragostea noastră cât mai des.
Caracterul și comportamentul adulților sunt foarte molipsitoare pentru copii, care învață mai mult din faptele decât din cuvintele noastre. Așadar, este important să reacționăm de o manieră creștină, nu pe baza impulsurilor firii pământești. Când noi, adulții, depindem de Dumnezeu pentru a fi modele de respect, bune maniere, preocupare pentru alții și un spirit blând, îi învățăm foarte multe pe copii.
Disciplina este mult mai eficientă atunci când trăiești într-un ritm mai lent și ești mai liniștit, rugându-te permanent pentru călăuzirea lui Dumnezeu. Rugăciunea este versiunea creștină a „număratului până la 10“. Ea ne încetinește reacțiile umane, așează lucrurile în perspectiva corectă și permite Duhului Sfânt să acționeze. Dumnezeu poate folosi slăbiciunile noastre spre glorificarea Lui.
2. DEFINEȘTE CLAR SISTEMUL
Nu aștepta să apară problemele ca să alcătuiești un plan clar de disciplinare. Pregătirea învățătorilor trebuie să include detaliile despre reacțiile față de problemele comportamentale tipice și despre cazurile în care este necesară solicitarea unui sprijin suplimentar pentru problemele „mai mari“. Încearcă să parcurgi următorii pași:
- Stabilește regulile principale. Am descoperit în lucrarea mea că trei reguli simple dau rezultate bune pentru copiii de toate vârstele: 1. Când vrei să vorbești, ridică mână și așteaptă să fii numit. 2. Când vorbește altcineva, păstrează tăcerea. 3. Nu te deplasa și nu fă nicio activitate decât atunci când ai permisiune. Dacă predai la copiii mai mici, va fi necesar să repeți aceste trei reguli în fiecare săptămână.
- Enunță un proces disciplinar clar. Recomandarea mea este o abordare în trei pași. Prima dată când un copil încalcă o regulă, du-te lângă el și repetă-i încet regula. Cu alte cuvinte, presupune că a uitat regula, lucru frecvent în copilărie. Spune la ce comportament te aștepți. De exemplu: „Ne folosim mâinile să iubim și să ajutăm, nu să lovim.“ La a doua încălcare a regulilor, du-te la copil și întreabă-l ce reguli se aplică în sala de clasă. La a treia încălcare a regulilor, aplică o consecință imediată legată de comportamentul greșit.
- Pregătește un plan al consecințelor logice. Scopul consecințelor este reeducarea creierului și transformarea inimii. Educarea prin disciplinare necesită ca fapta și consecința să aibă o legătură logică și acest lucru să se întâmple imediat. Consecința îi ajută pe copii să vadă că deciziile lor determină ce se întâmplă. Acest lucru duce la responsabilitate.
Consecințele trebuie să păstreze intactă demnitatea copilului. Reacționează numai față de greșeala comisă și nu adu în discuție o listă întreagă de greșeli din trecut. În loc de a spune: „Tu întotdeauna…“ sau „Tu niciodată…“, spune: „Pentru că ai decis să te porți așa, iată care va fi consecința.“
De exemplu, dacă un copil vorbește nepoliticos și necorespunzător, trebuie să găsească un alt mod, politicos și bun de a spune același lucru. Dacă un copil agresează alt copil, trebuie să facă un lucru bun și frumos pentru el. Consecințele imediate, legate de faptă, pot duce la schimbări semnificative în comportamentul copiilor.
3. ADAPTEAZĂ SISTEMUL
Cu toate că regulile trebuie să fie aplicate consecvent, este important să ținem seama de personalitățile copiilor. Ei aud de cele mai multe ori regulile prin filtrul personalității cu care i-a înzestrat Dumnezeu.
- În cazul unui copil cu voință puternică (îndărătnic), care, în lipsa unei călăuziri adecvate, se poate transforma într-un copil problemă, vorbește despre comportamentul dorit astfel încât el să se simtă încurajat să-și folosească energia: „Tu poți răspunde de curătenia din sala de clasă.“
- Copiii jucăuși trec repede și ușor la discuții cu prietenii lor și uită de reguli. De obicei răspund bine la cuvinte calde, iubitoare, legate de ceva ce le place. Ai putea spune: „Mă întreb dacă putem face ordine în sală până număr la 10? Apoi ne mai rămâne timp pentru un joc.“
- Copiii care sunt de obicei liniștiți și pașnici au uneori probleme atunci când fac tranziția între diverse experiențe și activități. Ei reacționează cel mai bine atunci când îi avertizezi și le lași timp să răspundă. De exemplu: „Peste cinci minute vom începe lecția“.
- Perfecționiștii pot avea greutăți pentru că se blochează emoțional sau pentru că nu pot face ceva foarte bine. De obicei ei reacționează bine la încurajări. Ai putea spune: „Știu că ești supărat că aceste culori nu se potrivesc, dar este un desen foarte detaliat. Sunt sigură că mama ta îl va pune pe perete“.
4. PERFECȚIONEAZĂ-ȚI APTITUDINILE
Uneori, cu cât ne folosim mai mult vocile pentru a disciplina, cu atât mai ineficiente devin. Cu alte cuvinte, când vorbim prea mult, copiii încep să nu mai audă ce spunem. În loc de a vorbi prea mult, am putea folosi următoarele tehnici:
Oferă atenție concentrată. Ai observat tendința copiilor de a se purta gălăgios și a întrerupe atunci când ești în criză de timp, când nu ai pe cineva să te ajute sau când așteptați un vizitator? Copiii sunt foarte sensibili la stările noastre sufletești și își pot seama când suntem supuși presiunii prea mari. Dacă îi ignorăm sau îi izolăm, ori, mai rău, strigăm la ei, problemele escaladează și nimeni nu are de câștigat. Soluția cea mai bună este să ne oprim și să le oferim copiilor toată atenția sau, dacă sunt foarte mici, să-i îmbrățișăm ori să-i ținem de mână.
Deplasează-te încet și păstrează contactul vizual. Privește-i pe copii în ochi și uită-te cu atenție la ei. Evită să întorci spatele copilului pe care tocmai l-ai disciplinat, altfel îți pregătești terenul pentru runda a doua.
Acționează detașat față de faptă, nu față de copil. Nu considera comportamentul copilului un afront personal. Propune-ți să câștigi un „Oscar“ pentru detașare față de fapte rele. Dacă te porți astfel, vei începe să simți astfel.
Când vorbești, roagă-te ca Dumnezeu să-ți dea cuvintele adecvate și tonul potrivit. Vocile noastre tind să aibă sunete mai înalte atunci când suntem supărați și copiilor le va fi mai greu să ne ia în serios. În loc de acest lucru, vorbește pe un ton mai grav și folosește indicii vizuale alături de cuvinte. Când le spui copiilor ce vrei să facă, aprobă din cap și zâmbește. Când le spui ce nu vrei să facă, dă din cap în semn de negație.
Încheie problema în mod corespunzător. Verifică dacă a înțeles bine copilul ce s-a întâmplat. Apoi cere-i să își ceară scuze de la cei afectați de purtarea lui, ținând seama totuși de faptul că ar putea refuza să o facă. Nu forța copilul să-și ceară scuze, pocăința se învață în timp. Chiar și în acest caz, este important să precizezi că te aștepți ca un copil care a făcut rău altora să-și ceară scuze de la ei. Învață-i pe copii obiceiul de a-și cere scuze și ai încredere în Dumnezeu că le va schimba inimile.
Păstrează-ţi simţul umorului. Umorul este un principiu important al disciplinei pentru că ne ajută să punem lucrurile în perspectivă. De multe ori trebuie să ne oprim, să privim în ansamblu, să ne tragem puţin răsuflarea şi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne arate partea mai bună, hazlie chiar a unei situaţii. În cazul copiilor mici care sunt neastâmpăraţi şi neatenţi, ai putea spune: „Mâncaţi viermi care se mişcă la micul dejun? Cred că aţi mâncat cereale cu astfel de viermi azi dimineaţă.“ Copiilor mai mari le poţi spune: „Asta este viaţa mea reală sau sunt la o emisiune de la televiziune pentru că simt că este timpul pentru o pauză de reclame.“ Umorul nu este benefic doar pentru copii, ci ne ajută şi pe noi să vedem partea bună, hazlie a lucrurilor.
Când lucrarea ta are o strategie disciplinară bine stabilită, aplicată cu dragoste, copiii se vor simţi în siguranţă şi vor putea învăţa mai multe. Procesul de predare va deveni o bucurie, nu o povară.
Jody Capehart are peste 40 de ani de experienţă în lucrarea cu copiii. Este coautoare a cărţii The Discipline Guide for Children Ministry (Ghidul disciplinării în lucrarea de copii) şi autoare a numeroase alte cărţi.
Articolul a fost preluat de pe site-ul http://www.childrensministry.com, accesat în 5 septembrie, 2013.
Traducere de Tavi Verlan, pastor biserica Filadelfia Timișoara