DESCARCĂ AICI: POEM DE PASTE NR. 18
- Cu suliţi lungi, cu săbii grele,
Ostaşii unui sfânt sobor,
Te-au dus în faţa judecăţii
Pe Tine, Salvatorul lor.
- În jurul Tău, s-au strâns bătrânii
Învăţătorii vechii Legi,
Iar Tu, ai stat cu mâinile legate
Tu, Creatorul lumii întregi.
- Pilat, în toga purpurie
Privi în sus cu chip de leu.
Şi nu ştia că avea în faţă
Pe Împăratul Dumnezeu.
- Iată Omul fără vină,
Eu, nu aflu-n El vreun rău
Iată, vi L-am scos afară
Să-l priviţi şi să-l lăsaţi
- Ca să ştiţi că nici o vină
Eu în Isus nu am aflat
Să-L vedeţi cum e Lumină
Şi al lumii Împărat.
- Iată-L, luaţi-l şi duceţi-l
Faceţi voi ce vreţi cu El
Eu, de sânge şi de vină
Înaintea voastră azi mă spăl.
- În Isus, domnea tăcerea, soborul îl condamnase.
Pilat, faţă de mulţime, mâinile şi le spălase.
Nu-i găsise nici o vină, totuşi mâinile barbare,
Împlinesc fila Scripturii, – îl duc pentru condamnare.
- Ce tristă realitate, e-îmbrâncit, e pălmuit.
E scuipat adesea-n faţă, e la sânge biciuit.
Fac spectacol împrejuru-i, împletind din spini cunună
Şi-n batjocura lor oarbă , I-au pus trestia în mână.
- Ce adâncă înjosire, o scenă ce înfioară.
O privelişte ce arată Împăratul că o să piară.
Dezbrăcându-L de haine, fără nici o duioşie
Şi L-au îmbrăcat spre hulă, într-o haină stacojie.
- Un simbol era în haina în care L-au îmbrăcat
Era haina fărădelegii, arhiplină de păcat
Blamul, vina şi ocara culminau cu grozăvie
În această haină lungă de culoare stacojie.
- Sus, pe dealul Căpâţânii stă mulţimea adunată
Şi ea urlă, ţipă-ntruna ca o mare înfuriată.
Cere moarte, răstignire pentru un om plin de iubire
Vuiet lung ca de furtună: Răstignire! Răstignire!
- Freamătă copacii-ntruna, tot frunzişul lor se zbate
Palmierii plânşi în rugă stau cu capete plecate.
Tot mai trist sună ecoul către lumea-ndurerată
Când în vârful Căpăţânii iată crucea e înălţată.
- E Isus, sublima fiinţă, darul cel mai minunat
Iată-L, stă bătut în cuie, pe o cruce atârnănd
Fruntea Lui e însângerată, rănile amar Îl dor
Şi El rabdă, rabdă-ntruna vina noastră a tuturor.
- S-a-ntunecat de groază –ntreg văzduhul.
Şi Universul s-a cutremurat,
Când ,pe cruce a exclamat Cuvântul
S-a ISPRĂVIT!… şi sufletul Şi-a dat.
- Cu spini încununat, bătut în cuie
Pe cruce răstignit, atârnă sus
PRIVIŢI, o jertfă mai sublimă nu e
Ca jerfta răstignirii lui Isus.
- Cu suliţa soldatul Îl străpunge
Ucenicii privesc înmărmuriţi
Îndurerată, mama Fiul îşi plânge
Şi amarul ei e un ocean nemărginit.
- Dar cine oare cine e de vină
Că moare aşa un Om şi Dumnezeu
Amară fu jerfirea lui divină
Şi fiecare poate zice EU.