sursa: Blog Mirela Şova
Descarca aici :Sceneta in versuri- Fiul risipitor
Personaje:
Tatăl
Fiul cel mare
Fiul risipitor
Falşii prieteni din ţara străină – 2-3 copii
Stăpânul porcilor din ţara străină
Slugile tatălui – 3-4 copii
Îngerul păzitor al fiului risipitor (îmbrăcat în alb, cu aripi confecționate)
Povestitorul
Copilul care ascultă pilda
Povestitorul şi copilul care ascultă pilda stau la taifas, pe două scaune.
Povestitorul: Multe pilde-a zis Iisus
Şi în ele tâlc a pus:
Ca să ne înţelepţim
Când, din nou, le povestim.
Şi a fost demult, cândva,
Când timpul abia curgea,
Un tată foarte bogat….
Copilul care ascultă pilda (Copilul): Şi ce s-a mai întâmplat?
Se aude un fragment de melodie (la alegere). Intră tatăl, fiul risipitor, îngerul păzitor.
Tatăl: Fiule, să te gândeşti
Bine; să nu te căieşti!
Hotărârea nu e glumă,
Viaţa nu-i balon de spumă!
Fiul risipitor: Tată, bine m-am gândit,
La ce mi s-a cuvenit,
Ca un fiu al tău ce sunt…
Ca să trăiesc pe pământ,
Ca să simt multe plăceri,
Să mă scald în mângâieri,
Eu nevoie aş avea
Ca să-ţi împarţi averea!
Partea mea cer să mi-o dai,
Ca să trăiesc ca în Rai!
Îngerul păzitor se îndepărtează treptat de fiu, plângând.
Tatăl: Fiule, vrei ca să pleci!
Tu, de fapt, răul alegi!
Ce vei face prin străini?
Acolo-s oameni haini,
Prieteni doar cât ai bani,
Oropsind pe cei sărmani!
…Fie după cum voieşti,
Dacă nu vrei să gândeşti…
Fiul risipitor: Tată, nu te supăra,
Dă-mi numai averea mea…
Îngerul păzitor iese din scenă. Tatăl îi dă fiului nişte genţi mari, simbolizând averea împărţită.
Copilul: Vai, şi fiul a plecat?
Tatăl nu s-a supărat?
Unde se va duce el,
Aşa, singur – singurel?
Povestitorul: Şi s-a dus fiul cel mic,
S-a crezut bogat, voinic,
Până la mari depărtări,
În înstrăinate ţări…
Fiul risipitor şi prietenii din ţara străină dansează pe o melodie veselă, cu câte un pahar în mână.
Falşii prieteni (în cor): Bine este să petrecem,
Viaţa dulce s-o alegem!
Fiul risipitor: Banii mei se duc, se duc,
Însă tot ne mai ajung
Să trăim în desfătări,
Multe zile fără nori!
Falşii prieteni: De ce să te chinuieşti,
De ce din greu să munceşti?
Socoteală n-ai cui da,
Totul e în mâna ta!
Vom fi cu tine mereu,
Şi la bine, şi la greu!
Apoi prietenii falşi pleacă. Fiul risipitor rămâne singur şi trist.
Fiul risipitor: Vai, soarta mi s-a schimbat,
Cum banii s-au terminat!
N-am prieteni, nici duşmani,
Şi mi-e foame, dar n-am bani;
Viaţa mi s-a transformat
În coşmar neaşteptat!
Stăpânul porcilor: Te văd trist, înfometat,
Dacă vrei, te-am angajat
Pe la porci, ca să munceşti,
Cu roşcove să-i hrăneşti.
Plată multă nu-ţi voi da,
Măcar pâine vei avea.
Pentru sugerarea porcilor, se pot decupa din carton câteva forme, prinse într-un colţ al scenei.
Fiul risipitor: Accept slujba, ce să fac,
Sunt străin şi prea sărac…
Copilul şi povestitorul intră în scenă.
Copilul: Îmi e milă de-acest om,
Cum putem să-l ajutăm?
Se va chinui aşa?
Sau povestea-l va salva?
Povestitorul îi face semn să tacă şi să urmărească firul evenimentelor. Îngerul păzitor al fiului risipitor se apropie tiptil de acesta şi-i şopteşte ceva la ureche.
Fiul risipitor: Dacă stau şi mă gândesc
La tot ce aici păţesc,
Mai bine aş accepta
Să fiu slugă la tata;
Aici porcii sunt sătui,
Iar eu îmi pun pofta-n cui,
Nici roşcove nu mănânc,
Doar muncesc pe brânci şi plâng,
Fără sfat, fără cuvânt,
De, tot eu am fost nătâng…
Tatei iertare să-i cer,
Să nu fiu aici stingher!
Îngerul rămâne alături de fiul risipitor, care mimează că străbate un drum lung.
Apare tatăl, care vine în întâmpinarea fiului.
Tatăl: Ai venit! Cât m-am rugat!
Zilnic eu te-am aşteptat!
Fiul risipitor (spăşit): Tată, eu mult am greşit,
Averea ţi-am cheltuit.
Pe Domnul l-am mâniat,
Am trăit doar în păcat.
Măcar slugă de m-ai primi,
Din suflet ţi-aş mulţumi!
Tatăl (cheamă slugile): Haideţi să vă bucuraţi,
Haideţi să vă minunaţi,
Fiul meu cel mic, plecat,
Astăzi s-a înapoiat!
Ca pe-un mort l-am socotit,
Iar el vine azi smerit.
Mort a fost, a înviat.
Luaţi viţelul îngrăşat,
Daţi-i haină şi inel,
Să ne veselim de el!
La ospăţ cu toţi să fim,
Biruinţa să cinstim!
Se aude o muzică veselă. Cu toţii se îmbrăţişează, fericiţi.
Copilul: Ah, povestea s-a sfârşit,
Fiul s-a întors, spăşit,
Ce bine c-a fost iertat
De tatăl lui cel bogat!
Povestitorul: Nu, încă nu s-a sfârşit,
Cineva nu a venit…
Fratele cel mare (către slugi): E ospăţ fără să ştiu?
Am sosit eu prea târziu?
Vai, viţelul îngrăşat,
Astăzi tata l-a tăiat…
Nici măcar nu m-a-ntrebat,
Mie, ospăţ nu mi-a dat…
Slugile: Fratele tău s-a întors,
Stăpânul e bucuros,
Intră şi tu la ospăţ,
Să ne veselim cu toţi!
Fratele cel mare, împreună cu tatăl şi cu fiul risipitor stau de vorbă.
Fratele cel mare (către tată): Sunt tare nemulţumit
De ceea ce-am auzit.
Mie nici ied nu mi-ai dat,
Lui (arată cu degetul spre fiul risipitor) – chiar viţelul îngrăşat!
Nu e drept, nu e corect,
Nici nu este înţelept!
Zilnic eu m-am străduit,
Fără să fiu răsplătit!
Tatăl: Fiule, mă întristezi
Dacă îl invidiezi
Tocmai pe fratele tău…
Cum să procedez eu rău
Că mă bucur că s-a-ntors?
Din păcat viaţa şi-a scos!
Tu ai fost neîncetat
Cu mine; m-ai ascultat,
Te-am iubit şi te iubesc.
Munca ta o preţuiesc.
Vino să ne bucurăm,
Cu toţi să ne ospătăm!
Fratele cel mare îl îmbrăţişează cu greu pe fiul risipitor şi se aşează la masă, lângă el.
Povestitorul: Ospăţul nu s-a sfârşit,
Mai sunt oaspeţi de venit:
Şi alţi fii risipitori
Plecaţi înspre patru zări.
Tatăl este Dumnezeu,
El ne aşteaptă mereu
Să ne amintim de El,
Fiii Lui cu toţi suntem.
Copilul: Pot şi eu participa
La petrecerea asta?
Tatăl: Hai cu toţi veniţi,
Cei ceştiţi că aţi greşit.
Cu căinţă de vă-ntoarceţi
Nu veţi fi priviţi ca oaspeţi,
Ci cu drag, ca fii iubiţi
De Tatăl, în cer primiţi!