Când citești Scriptura Sfântă și rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceața vremii cum, pe Golgota, Isus
înălța spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în inchisoarea morții,
în Șeol să frângă-n doua, pentru-ai Săi, zăvorul porții.
Și te-nalți apoi ca gândul în Eden. Și vezi în zare
o cetate de lumină cu oștiri în sărbătoare.
Vezi pe porțile înalte de cleștar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi și cu spadă-nflăcărată,
înălțându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da….Departe, printre stele, ca un fulger ne-ntrerupt,
un convoi străbate largul bolților de dedesupt.
Și curând, de cântec falnic cerul creului umplându-l,
iată-i … Cete după cete, ca-n oștiri ținându-și rândul
vin în haine de lumină și se-nalță ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Șeol.
Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set și Abel, Noe, Terah, Avraam…
Iată…. Isac și Iacov, smulși din lanțurile grele,
Iosif ca o stea sclipește între unsprezece stele,
Moise ușurat de greul lespezilor din Horeb,
–Iosua îi stă la dreapta , iar la stânga e Caleb–;
Ghedeon privind cetatea și oștirea fără număr,
Și Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon și toți urmașii casei binecuvântate,
toți profeții și martirii ce-au murit frângându-și dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.
Iar în fața tuturora… ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină și de Har victorios?
E Isus!… purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeași simplitate cum purtase crengi și spini.
E Isus!.. cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeași duioșie cum pe cruce le-a întins.
Vai!… dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleștar
cum își va deschide oare uriașul stăvilar?
Până-n bolți un gls răsună larg ca bubuitul lavei.
„Sus acum, voi porți eterne! Iată Împăratul slavei!”
„Cine-i Împăratul slavei?” „ Domnul tare și viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!”
Și târziu, când Paradisul s-a închis cu-n vuiet lin,
Printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Fața suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămașă ruptă.
–Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
–Cine ești? îl mai intreabă, iscodind cu ochi severi.
–Eu?…răspunde-ncet străinul colpeșit de-un oftat
Sunt un ticălos din lume…Nu știu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viață. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar și de cuțit.
Mă țineam ascuns în peșteri și pândeam pe cei bogați.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădați,
mi-i luau toți cârciumarii și femeile pierdute.
Și cădeam în zori pe-o vale între brusturi și cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am știut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad…
–Vai, destul….vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Si cu mâna lui întinsă, i-arată în jos sub cer,
într-o gaură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet șopti:
–Da…acolo…Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea mai, mai blestemată,
țintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba…. Mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace… și-o dumnezeire-n grai.
El mi-a zis privindu-mi fața: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Și acum o întrebare… un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e raiul, nu-i pe-aici acel Isus?
–O! Isus? E-aici, în slavă…tot ce vezi Îi aparține.
Dar de ce-ți acoperi fața hohotind? Sau plângi, … Străine
–Rogu-te, o vorbă numai…. Nu știu cum să-mi spun amarul….
Dacă e Isus aicea… Spune-I c-a venit tâlharul.
–Vino!… Poarta e deschisă…. Domnul Îi vorbește-n prag.
Îl privește lung tâlharul. Pașii înapoi se trag…
E Isus acest arhanghel în veșminte sclipitoare?
Părul… Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămașa de ninsoare.
Dar… privirea blândă… Ochii. El e! Și-a căzut grămadă
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
–-Doamne, sunt murdar….și-n zdrențe. Sunt…..
și-și frânse vorba-n dinți…
–Eu… în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinți?
Și luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: „ El, Mi-a fost întâiul rod!”
Și-acum să știe oricine: unde a intrat tâlharul,
Nu-i pe lume om să creadă și să nu-I primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu și-a pus făgăduința.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredința!
Roluri :
Povestitorul
Îngerul
Domnul
Tâlharul
Toți
Sugestie de cântare:
„ În cartea cea sfântă-am citit de-un om care mult m-a iubit!”
Speranța pentru copii – vol 1.
http://www.youtube.com/watch?v=9K2LSXF-LM8
- Poem sugerat si aranjat de Andreea Silaghi, Medias