trimis de Belbe Nicoleta, Halmeu
Descarcå aici: POEM PAȘTE NR. 20 – grupa mare
- Ce freamăt umple zarea și-atinge orizontul?
Ce sunet ca de clopot răsună răspicat?
E vântul? E părere? E zgomotul de ape?
O, nu! E vestea bună: Isus a înviat!!!
- Pământul iar clipește nedumerit, când moartea
A încercat să-l țină pe cruce atârnat ,
Dar recele mormânt, pecețile romane,
Sunt martorii istoriei căci El a înviat!
- Au vrut să curme glasul ce dă speranță vie,
Au vrut să stingă focul iubirii prin păcat.
Dar iată, se ridică, zdrobește îndoiala,
E viu pe totdeauna! Cristos a înviat!
- Credința nu e formă, nu-i mit sau slăbiciune!
Căci știm, nu doar că Isus cândva a existat.
Noi credem cu tărie și ținem sus stindardul
Acesta-i adevărul: Cristos a înviat!
- Cândva, am cunoscut o dragoste supremă,
De pe o cruce mă privea cu farmec și mister.
Din ochi, săgeți sclipeau o iubire eternă
Și-o voce sfântă ce-mi spunea: Urmează-Mă spre Cer!
M-am aruncat la pământ, am prins crucea în brațe,
Am plâns…prin suferință-mi vorbeai cu duioșie.
Mi-am mistuit inima într-un foc de dor…
De sus, m-a învăluit dragostea Ta ca un nor.
- Prin jertfa și dragostea Ta mi-ai dat un nume sfânt
De fiu, de copil ocrotit pe pământ,
Pribeag spre veșnicie să te urmez mereu…
Pe Via Dolorosa să urc spre Dumnezeu.
Al sufletului potir umplutu-l-ai cu credință,
Ființa toată mi s-a aprins de o aprigă dorință.
Voi trece prin cuptoare de foc și gropi cu lei,
Biruința-mi va fi partea și un colț de Rai.
- Și mă întreb! ….Cum de te-ai gândit la mine?
Nu întâmplător tu ai ieșit în calea mea,
Tu m-ai chemat din zorile dintâi…
În viața mea, Mi-ai stat mereu la căpătâi.
Mi-ai înseninat privirea, seninul mi l-ai arătat,
Prin razele de soare m-a încălzit al Tău zâmbet,
Povara de pe umeri, mereu Tu mi-ai luat,
Obstacolul vieții mereu l-ai îndepărtat.
Am înțeles. În viața mea nu ai fost o întâmplare,
Căci toate își au clipa, ceasul și rostul lor.
Tu m-ai creat, am fost minunea Ta cea mare!
Și Te-ai jertfit…că m-ai iubit
- Învierea este al iubirii semn
Cu literele morții săpate pe un lemn,
Jalnicul sfârșit al adamicei firi
Și ânceputul celest al unei noi omeniri.
Învierea e bobul de grâu ce-a murit
În sute și mii de spice rodit.
Ea-i ghiocelul ieșit din noroi
S-alunge tristețea și iarna din noi.
- Învierea e leacul din sânge și răni
Cu care străbați a văzduhului vămi,
Ecou peste veacuri, mirific izvor
E singura șansă a celor ce mor.
E dulcea speranță în nopți de coșmar
Când patul dogoare de-al bolii pojar,
Semnal de trompetă și cor îngeresc
Când viii și morții în văzduh se-ntâlnesc.
- Învierea rămâne discursul rostit
Prin Logosul veșnic din ceruri venit
În trupul terestru ca noi fu la fel…
C-apoi să ne facă pe noi ca și El.
E legea de viață de Duh și de har
Ce-n timp și în spațiu nu are hotar
Nu poți s-o cuprinzi dar poți s-o primești
Ca-n viață și-n moarte să știi cine ești.
11.N-am plâns destul cu tine-n Ghețimani
Iertare îndeajuns n-am semănat
Nu m-am întors bogat cu pâinea spre flămând,
Și ghioceii păcii-n albul sfânt, prea mulți n-am semănat.
N-am dat binețe celui ce mi-e-aproape,
Nici celui ce departe mi l-ai dat…
N-am sărutat în genunchi cu Tine în fiecare noapte
Porumbii cu penaj înseninat.
12.N-am luat cu mine fagurul de miere,
Nici sarea n-am purtat-o-n min din plin.
N-am semănat a bucuriei slovă
Chiar de îmi ești iubitul meu Stăpân.
Am ruginit potecile astrale, am lunecat în lenevire
Și m-am oprit la sfatul ne-nțelept ce nu l-ai scris
Pentru noi în Psaltire…
13.Când m-am văzut atât de-mpovărat
Nemaiputând înainta pe Cale
Am pus o piatră ca și Iacov altădat
Și-am scos tot de aveam la soare:
Povara adunată în iernare…
Și dintr-o dată-n preajma mea s-au adunat
Porumbi cu pene-n răsărit, trimise ale Tatălui Ceresc
Ce-n aurul dumnezeiesc scria:
Iertare-ți dau! Mergi înainte cu-ndrăzneală.
Nicicând Eu nu te-am părăsit.
În lăcrimări, credincioșie, smerit adun din hrana nouă
Pâine proaspătă și apa vie ce s-a-mpărțit în Golgota
Spre nemurire, nouă.
14.Îmi ești Învățător pe cale…Curat ca limpezi izvoare
Cum oare de mai îndrăznesc
În încercări să mă căiesc?
Viața Ta nu am cruțat…oare de ce mă plâng atât?
Mai cârtesc în încercări Isus
Deși pe cruce nu am ajuns….
O, Iartă-mi Doamne gândul, ruga..
Întarește în mine, crucea zilnic să mi-o duc
Ca Tine Isus….tăcut!
15.Ai fost la Golgota sus pe culme?
Să vezi pe Domnul cel țintuit pe-o cruce?
Ai fost să vezi cum cuie nemiloase
I-au străpuns mâinile și-ale Lui sfinte picioare?
Sigur c-ai fost acolo, acolo-am fost și eu
Prin desagade păcate făcut-am chinul greu
S-a sfârșit războiul dintre pământ și cer
Și s-a sigilat pacea cu sânge de Miel.
16.Te strigă Domnul în prag de dimineață
Aleargă la El și nu fugi spre ceață!
Credința în Domnul e înger luminos…
Isus e putere, poți tutul în Cristos!
În inima ta e o împărăție,
Lumina lui Cristos e lumină vie.
Dacă răsare, las-o să strălucească,
Învierea lui Isus să o vestească.
17.Să cânte dar din nou, toată natura
În amintirea Celui înviat.
Și să se veselească creatura
Căci Domnul azi tronează ca-mpărat.
Domnul e viu și va trăi în veci
Acolo în cereasca-mpărăție.
Pe cei aleși îi va muta de-aici
Îi va lua în slavă, în bucurie.
18.Atât de mare a fost a Ta iubire
C-ai lăsat cerul să fii bătut în cuie
De sabia dușmană Te-ai lăsat străpuns
Ca rău făcător atârnat pe cruce sus!
În Golgota o eră nouă a-nceput
Prin moartea și-nvierea Fiului Isus.
Un nou legământ și mântuirea dată
E marea Ta iubire arătată!
19.Ca orice om să poată avea
O viață-n cer, în veșnicie.
La dreapta Lui să poată sta
Toți care au credință vie.
20.Prin moarte El a dovedit
Iubirea Lui atât de mare.
A îndurat și-a suferit
El, cel sfânt, plin de îndurare.
21.E viu, e viu creștini
Toți să cântăm cu bucurie!
Priviti spre cer cu ochi senini,
Înspre a Sa Împărăție!