Atentie la instructiuni - o lectie despre ascultare

stock-vector-illustration-of-a-kid-answering-test-questions-82843036

De Adriana Ardeu

  • Daţi copiilor foaia alăturată cu partea scrisă in jos şi spuneţi-le că aveţi incredere că nu o vor întoarce sau nu vor încerca să ,, tragă cu ochiul la ceea ce va scrie pe ea pâna nu terminaţi de împărţit foile tuturor copiilor si  pâna nu spuneţi instrucţiunile şi daţi startul;
  • Spuneţi copiilor că vor avea de dat un test pe care e foarte important să il rezolve în cel mai scurt timp. Primii care îl vor rezolva corect vor fi premiaţi;
  • Pentru a nu îi deranja pe cei din jur care se concentrază la test, cei ce au terminat nu vor spune nimic ci doar vor lăsa foaia şi pixul jos şi vor privi la învăţători; Aceştia vor fi atenţi să vadă cine sunt primii.
  • Daţi startul şi lăsaţi-i să lucreze în linişte. Dacă vreun copil începe să râdă sau vrea să divulge secretul faceţi-i semn să tacă amintindu-i că ceilalţi nu au terminat.

  • Când majoritatea au terminat puteţi opri testul şi spuneţi că toţi cei ce au doar numele scris în colţ să ridice foaia sus pentru a fi aplaudaţi.
  • Secretul: Prima cerinţă era să citească instrucţiunile până la capăt şi apoi să acţioneze.
  • Spuneţi-le că aceasta a fost o lecţie despre ascultare: De multe ori noi oamenii -sau ne putem referi în special la creştini – vrem să facem multe lucruri pentru Dumnezeu şi să impresionăm că suntem buni la testul vieţii; primul lucru pe care îl cere, însă, Dumnezeu de la noi este ASCULTAREA. Dacă nu ascultăm Cuvântul Său, împlinindu-l, tot ceea ce facem ( eforturi, fapte bune, jertfe personale) vor fii în zadar. Ascultarea face mai mult decât jertfele.
  • Alege să asculţi!

*sursa testului – necunoscuta

Testul psihologie

Categorii

Lasa un comentariu