de Adriana Ardeu, bis. Gloria, Arad
Descarca lectia aici:Bob cel ascultator
Sursa inspiraţie pentru lecţie:
https://www.youtube.com/watch?v=OM6iC6N12xY
https://www.youtube.com/watch?v=340_NJjcQ-c
Versete pivot:
„Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi!” Marcu 9:7b
„Știm că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoși, dar dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă”. Ioan 9:31:
Materiale necesare: o sticlă de 1 l, din plastic, plină cu apă; o pipetă sau un pliculeţ de ketchup cum se primesc la restaurente pentru pizza;
Lecţia:
,,Am aici pe cineva pe cine aş vrea să vă prezint: Acesta este prietenul meu, Bob !
Bob şi cu mine avem o relaţie foarte deosebită ne cunoaştem bine şi de aceea Bob este foarte ascultător. Face tot ceea ce îi spun. Vreţi să vedeţi?’’
Pune-l pe Bob in sticlă şi închideţi sticla cu dopul. Apoi incepeţi să îi daţi porunci lui Bob să coboare şi să urce sau să stea pe loc şi ,,faceţi-l să se mişte după cum doriţi aplicănd mai multă sau mai puţină presiune pe sticlă. Dacă presaţi sticla ( incercaţi să nu ofaceţi prea vizibil) , Bob va coborâ iar dacă eliberaţi presiunea Bob va urca înapoi. Faceţi aceasta de câteva ori apoi spuneţi:
,,Vedeţi? NU-I aşa că am avut dreptate prietenul meu Bob este foarte ascultător. Dar mai are încă o calitate care imi place foarte mult. Bob nu ascultă de orişicine. Copilul X, hai vino tu in fată şi spune- lui Bob să facă ceea ce m-ai văzut şi pe mine că i-am spus. Convinge-l să se mişte.’’
Copilul X vine în faţă, şi îi spune lui Bob ce să facă. ,, Hmm, nu te ascultă! Mai încearcă. …Ia să testăm, nu cumva a adormit? Bob, coboară! A uite, pe mine mă ascultă! O, Bob, sunt mândru de tine, apreciez că deşi au incercat şi alţii să iţî poruncească tu ai ascultat doar de mine.’’
Vedeţi copii, aşa vrea şi Dumnezeu, să fim prieteni cu El şi să il ascultăm doar pe El. Bob e doar un ketchup şi totuşi ştie de cine să asculte. Tu asculţi doar de glasul lui Dumnezeu? Ce faci când unii copii din jur îţi spun să răzi impreună cu ei de alţii sau să te uiţi la desene animate fără permisiunea părinţilor? Ce faci când colegul tău a furat o jucărie şi te cheamă să te joci şi tu cu jucăria furată?
Tu ştii că Dumnezeu vrea să te porti frumos cu ceilalti copii, nu să râzi de ei. El nu vrea să îţi murdăreşti mintea cu desene animate murdare sau să te joci cu jucării furate. Ascultă de Dumnezeu şi nicicând de cei ce te învaţă altfel.