De Corina Moloci, Bis. ,,Betania”, Arad
Descarcă aici: cutia cu intrebari
Confecționează o cutie în care copiii pot să pună bilețele cu întrebări (nesemnate, anonime).
Adolescența este o perioadă dificilă și delicată. În această etapă, copiii se confruntă cu multe temeri, îndoieli și frământări. Din păcate unii adolescenți nu au îndrăzneala să discute deschis cu părinții despre toate acestea, de teamă ca adulții din jur să nu își schimbe părerea despre ei. De aceea încurajăm adolescenții să scrie pe bilețel întrebarea care îi frământă (în mod anonim, fără să își scrie numele) și să o adauge în cutie. (exp. De ce este păcat să fumez? De ce este rău horoscopul?)
La fiecare întâlnire extrageți câte o întrebare și o citiți în auzul tuturor. Anunțați copiii că data viitoare când vă întâlniți vor primi răspunsul la întrebarea respectivă.
Recomand să nu răspundeți pe loc la întrebări, ci este bine ca răspunsul să fie dat la întâlnirea viitoare, pentru a avea timp să te documentezi. Multe întrebări te vor surprinde, de aceea e nevoie de o călăuzire specială de sus. Trebuie să fii foarte atent la atitudinea ta, la viața ta, la curăția cu care trăiești înaintea Domnului zi de zi. Copiii te vor urmări, pentru ei ești ca o carte deschisă! De aceea nu ai voie să spui niciodată unui adolescent care te va întreba despre ceva „Asta nu e treaba ta”… sau „Dumnezeu nu are treabă cu asta” Astfel de răspunsuri din partea ta îl vor deruta complet și îl vor dezamăgi. Răspunsul pe care îl dai copiilor trebuie să fie biblic(să vedem „ce zice Biblia despre …”) nu o părere personală. E deosebit de important ca ceea ce zidim în viețile copiilor să zidim pe Cuvântul lui Dumnezeu, El e temelia cea mai puternică.
Prin această metodă poți descoperi nevoile adolescenților cu care lucrezi, frământările specifice vârstei și generației lor. Aflând preocupările și temerile copiilor, tu ca învățător îți poți adapta lecția și subiectul de discuție în funcție de nevoile lor. Citind întrebarea care va fi discutată duminica viitoare, copiii vor fi atrași de subiect și vor face tot posibilul să nu lipsească.