Prin bunăvoința și îndurarea lui Dumnezeu și în anul 2024 avem un lanț continuu de post și rugăciune pentru lucrarea cu copiii din cadrul Departamentului de Familii și Copii. Acest proiect a început în anul 2019 și cu ajutorul lui Dumnezeu vrem să continue și în anul 2024.
Harul, pacea și îndurarea Domnului să ne însoțească pe toți în noul an în care am intrat și Domnul Isus să facă și din anul 2024 un an al îndurărilor Sale față de familiile și bisericile din care provenim.
Vrem să vă mulțumim pentru lucrarea minunată pe care ați făcut-o în anul ce tocmai s-a scurs și totodată vă încurajăm să continuați în a excela și în a vă pune la dispoziția lui Dumnezeu pentru a putea forma aceste inimi micuțe ale copiilor noștri și pentru a crește o nouă generație care să stea în picioare și să nu dea înapoi, ci să rămână statornici și neclintiți pentru Evanghelia lui Hristos. Să nu uităm că prin harul lui Dumnezeu, copiii vor deveni adulți care vor fi poate profesori, medici, judecători, primari, politicieni… și prin noi pe lângă familie, școală, biserică, societate, Dumnezeu îi formează după voia Sa, dar este nevoie de implicare și devotament în lucrare precum și o viață de rugăciune constantă și specifică, pentru ca acești copii să fie transformați de puterea Evangheliei.
Având în vedere contextul social și politic în care ne aflăm și faptul că trăim într-o lume în plină schimbare care încearcă tot mai mult să îl scoată pe Dumnezeu din școli, din societate și chiar din familii, suntem chemați în calitate de creștini, de lucrători cu copiii, slujitori în departamentele pentru copii și școală duminicală, să stăm în spărtură și să îl rugăm pe Dumnezeu să se îndure de copiii noștri. Să căutăm fața Domnului Isus cu post și rugăciune, în care să cerem protecția lui Dumnezeu și în anul 2024 peste copiii noștri. Toți cei ce frecventează bisericile noastre și școala duminicală să fie sub protecția și îndurările lui Dumnezeu și El să îi ocrotească de anturaje negative, să îi ajute să stea departe de ispita site-urilor murdare și a rețelelor / platformelor de socializare indecente, a alcoolului, tutunului, a drogurilor și orice dependență, având în vedere vârsta tot mai fragedă de la care copiii încep să devină consumatori de substanțe nocive care provoacă dependențe. Anturajele acestea, sunt vizibile în clasele copiilor noștri și profesorii, directorii, autoritățile uneori sunt nepăsătoare, alteori sunt depășite de situație, dovedind că au pierdut total controlul.
Societatea în care trăim este din ce în ce mai nesigură, din ce în ce mai murdară și mai coruptă. Legile care se promulgă sunt din ce în ce mai ciudate, aberante uneori și contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Copiii noștri pot cădea pradă foarte ușor acestui sistem din lipsă de discernământ spiritual. Într-un asemenea cadru, datoria noastră, în calitate de părinți, de lideri, de învățători și slujitori ai acestor copii este să veghem, să îi sfătuim, să îi învățăm, să îi îndrumăm, să fim exemple bune și să îi purtăm în rugăciunile noastre zilnice.
Pe lângă cererile amintite mai sus, în care copiii noștri sunt subiectul principal, am dori să mai amintim câteva aspecte concrete și de asemenea de mare însemnătate cu care să stăm înaintea Domnului. Ne rugăm pentru:
I. Țară
– Pacea și protecția Domnului Isus peste România și românii de pretutindeni;
– O clasă nouă de politicieni cu frică de Domnul Isus, care să ridice standardul, moral, social și economic al țării noastre;
– Sistemul juridic: înțelepciune, transparență și frică de Domnul Isus în promulgarea Legilor;
– Sistemul de învățământ: profesori și directori de școli cu frică de Dumnezeu, care să țină piept noilor provocări care vor veni și care să ofere o educație sănătoasă copiilor noștri;
– Trezire spirituală care să atingă națiunea noastră.
II. Biserică
– Prezența Duhului Sfânt în toate comunitățile evanghelice;
– Putere, călăuzire și viziune pentru liderii noștri;
– Să ieșim dintre ziduri și să ne facem cunoscuți având un impact pozitiv asupra societății:
• Să fim vocea care transmite Cuvântul;
• Să fim sarea care dă gust acestei lumi;
• Să fim lumina care alungă întunericul.
– O generație nouă de lucrători care să ia parte la marele seceriș.
III. Familii
– Sănătate spirituală și fizică în familii;
– Armonie, pace și bună înțelegere;
– Relații binecuvântate între soț și soție cât și între părinți și copii;
-O trăire cât mai profundă cu Dumnezeu a fiecăruia dintre noi.
IV. Departamentul de familii și copii
– Viziune și călăuzire în implementarea și dezvoltarea proiectelor cu / pentru copii;
– Unitate și armonie la nivelul echipei de coordonare;
– Protecție, înțelepciune și autoritate pentru toți învățătorii de școală duminicală;
– Resurse financiare pentru proiectele departamentului.
Ne bucurăm de slujirea fiecăruia dintre dumneavoastră și apreciem efortul depus pentru susținerea acestui proiect și ne dorim ca implicarea noastră a tuturor să rămână una constantă, știind că noi toți suntem împreună lucrători cu Acela care are toate resursele și care nu va sta nepăsător, ci va răspunde nevoilor noastre peste măsura așteptărilor. Așadar, vă așteptăm și anul acesta să răspundeți afirmativ solicitării noastre și să susțineți cauzele amintite știind că Dumnezeu va răsplăti slujirea fiecăruia.
Cu prețuire-n Cristos,
Laura Cornici