DESCARCĂ AICI: POEM DE PASTE NR. 4
1. Noaptea abia plecase,
era-nspre zori de zi.
Maria aşteptase
acest timp şi porni
2. cu inima rănită
şi sufletul străpuns,
spre peştera păzită
unde zăcea Isus.
3. Era aşa grăbită!
Aproape alerga,
căci inima-i zdrobită
‘nainte i-o lua.
4. Şi gândurile sumbre
cumplit o zbuciumau,
pe când palide umbre
din faţă-i dispăreau.
5. “Să moară-Nvăţătorul?
El, Domnul cel iubit?!
Dar cum de Ziditorul
aşa a-ngăduit?
6. El l-a sculat din moarte
pe Lazăr, c-un cuvânt!
Şi azi… cum de se poate
să zacă în mormânt?
7. Cum de-a putut să moară?!
Ceva nu înţeleg!
Ar fi putut să piară
chiar şi pământu-ntreg,
8. Dar nu şi Domnul vieţii!
Chiar El a spus aşa:
Că nu va fi dat morţii
acel ce-L va urma!
9. Dar… L-am văzut pe cruce
cum duhul şi l-a dat!
Şi când cu glasu-I dulce
pe Tatăl L-a rugat
10. să-i ierte pe cei care
cu ură-L chinuiesc!
Ce nu-nţeleg eu oare?
…Eu cum să mai trăiesc?
11. Şi-apoi…am fost de faţă
când Iosif L-a adus…
Trupu-I era de gheaţă…
Din coasta Lui a curs
12. apă,dar şi mult sânge,
chiar eu l-am curăţat!
Oh, sufletul îmi plânge!
Noi L-am înfăşurat
13. În giulgiul alb, cu smirnă
şi-aloe îmbibat
şi L-am dus în grădină
să fie-nmormântat!
14. Măcar s-ajung mai iute
miresmele să-I pun
şi-n lacrime durute
iubirea mea să-I spun!
15. Să-I spun? …dar e zadarnic,
că El e mort acum!
Dar fie-mi mersul harnic,
s-a luminat de-acum!
16. Dar piatra uriaşă
cine-mi va prăvăli?
Soldaţii stau de strajă….
Oare mă vor primi?”
17. Ajunse în grădină
cu inima arzând.
O mare de lumină
se revărsase, când
18. văzu că-i răsturnată
piatra de pe mormânt!
Privea îndurerată
şi neînţelegând
19. cine L-a luat pe Domnul
şi unde L-o fi pus?
Ori, poate grădinarul
îl luase pe Isus?
20. Se aşeză afară
să plângă cu amar.
A inimii comoară
cum s-o găsească iar?
21. Se duse înc-o dată
să vadă giulgiul gol,
dar se ivi de-odată
un nor strălucitor!
22. Şi-n acel loc, în care
fusese trupul mort,
în haine lucitoare,
ca-al îngerilor port,
23. stăteau în aşteptare
doi îngeri, ce i-au spus:
“De ce mai plângi tu , oare?
A înviat Isus!
24. Ia adu-ţi tu aminte
vorbele ce v-a spus:
Că va suferi multe,
va fi pe cruce pus,
25. dar o să învieze
trei zile mai târziu!
Şi ca s-o-ncredinteze,
au zis din nou: “E viu!”
26. Ei nu-i venea a crede
ce ochii i-au văzut,
când, deodată, vede
un chip necunoscut.
27. Era prea speriată
pentru-a-L putea vedea,
iar faţa-nlăcrimată
sub văl şi-o ascundea.
28. Crezu că-i grădinarul
şi-i zise repede:
“L-ai luat cumva pe Domnul?
Oh, spune-mi, unde e?”
29. Atunci Isus îi spuse
(căci Domnul chiar ,era)!
Cu glasu-I blând: “Marie!
Te rog, nu mă ţinea!
30. Că Eu mă sui la Tatăl!
Dar mergi la fraţii mei
Şi povesteşte totul:
Sunt viu şi pentru ei!”
31. “Rabuni!” Copleşită,
Maria a rostit
şi-atât de fericită
în fugă a pornit
32. să ducă marea veste
ce i s-a-ncrediţat!
O, asta nu-i poveste,
ci Domnul a-nviat!
33. Acest cuvânt răsună
şi azi, neîncetat.
E vestea cea mai bună:
“Hristos a înviat!”
34. Tu, du-o mai departe,
pe Domnul de-L iubeşti!
Cu toţi să aibă parte
de bucurii cereşti!
35. Să creadă, să-L primească,
pe Domnul înviat,
cu toţii să rostească:
“E viu cu-adevărat!”
AMIN
* Poemtrimis de invatatorii Bisericii Penticostale Betel, Arad