POEM GRUPA MIJLOCIE & MARE
Sărbătoarea Mulțumirii
Copiii rămân așezați pe scaune în ordinea intrării lor.
Povestitor:
Suntem din nou la sărbătoarea mulțumirii și suntem îndemnați să ne amintim de aceea ce a făcut Domnul pentru noi. Poate ești aici și cu adevărat ai inima plină de bucurie, dar ce să faci dacă ești în situația că nu simți nimic special, iar mulțumescul tău pentru Domnul este unul superficial. Iată ce putem învăța de la copii în această zi, fii atent, cu siguranță Domnul va vorbi și inimii tale.
Un copil (A) iasă în față și spune:
Ca în fiecare an, în biserica noastră este Sărbătoarea Mulțumirii, toată lumea spune că trebuie să fim foarte mulțumitori pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat! De ce e toată lumea a așa bucuroasă, eu nu simt nimic special, de ce trebuie să fiu mulțumitor?
Copil 1:
Iată uite ce pantofi frumoși ai, cred că sunt noi, nu? Mulțumește lui Dumnezeu pentru că ai cu ce să te încalți. Privește la ecran, cu siguranță omul din imagine are mult mai puțin decât tine.
Copil 2:
Vreau să îți dau și eu un motiv de mulțumire! Mulțumește Domnului să poți merge, privește la acest copil (arată către ecran), el nu poate merge și este nevoit să stea într-un scaun cu rotile.
Copil 3:
Poți să mulțumești lui Dumnezeu pentru că ai mâini, poți scrie, poți lucra, sunt copii care și-ar dori asta dar nu pot, privește la copilul din imagine.
Copil 4:
Te-ai îmbrăcat atât de frumos astăzi, iată încă un motiv de mulțumire. Poți mulțumi Domnului pentru ai haine. Privește la ecran, acest copil cu siguranță și-ar dori să aibă haine atât de frumoase.
Copil 5:
Ce ai mâncat la amiază? (lasă celălalt copil să-ți răspundă). Ce gustos! Mulțumește Domnului pentru mâncare. Sunt mulți copii care astăzi nu au avut ce să mănânce.
Copil 6:
Vreau să îți spun și eu un motiv pentru care poți mulțumi lui Dumnezeu. Mulțumește-I pentru că poți vedea. E așa de minuant că poți vedea tot ce a creat Dumnezeu. Privește la omul din imagine, pentru că nu vede, trebuie să fie mereu ajutat de cineva.
Copil 7:
Eu cred că poți să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru că poți merge la școală. Știu că e neplăcut câteodată, dar în alte țări copiii nu școli atât de frumoase, iar cei mai multi nici nu pot merge la școală.
Copil 8:
Iată încă un motiv de mulțumire. Mulțumește lui Dumnezeu pentru că ai o casă. Mulți copii ar vrea să aibă ce ai tu. Privește la acesti copii, ei stau într-o casă improvizată.
Copil 9:
Știu că de multe ori spui că te plictisești la biserică, că predica e plictisitoare, iar programul ține prea mult, dar mulțumește lui Dumnezeu pentru că poți veni la biserică și trăiești într-o țără liberă. În multe țări, creștinii plătesc cu viața pentru că cred în Isus..
Copil 10:
Nu știu când ai citit ultima dată din Biblie, dar de încurajez să mulțumești lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său și să-l citești, El te va ajuta să trăiești o viață plăcută înaintea Domnului.
Copil 11:
Iată câte fructe și legume sunt aici, aranjate atât de frumos, Domnul a făcut câmpul și pomii să rodească, mulțumește-i Domnului pentru aceasta.
Copil 12:
Iată încă un motiv pentru a fii mulțumitor, mulțumește pentru părinții tăi. Poate spui că tot ce ai ei îți dau, dar mulțumește Domnului pentru că sunt sănătoși și pot munci pentru tine. Sunt copii ai căror părinți sunt bolnavi, de exemplu acest copil (arată către ecran)
Copil 13:
Astăzi ai băut apă? Mulțumește Domnului că în țara noastră nu ducem lipsă de apă. Nu ai putea trăi fără ea mai mult de 3, maxim 5 zile. În Africa mulți oameni mor pentru că nu au apă.
Copil 14:
Chiar dacă sunt ultimul, vreau să îți dau cel mai minunat motiv de mulțumire. Mulțumește Tatălui pentru Domnul Isus și pentru tot ceea ce El a făcut pentru noi, oamenii.
Povestitor:
În urma celor auzite ….. stătu puțin pe gânduri apoi spuse:
Copilul A:
Aveți atâta dreptate, am atâtea motive pentru care îi pot mulțumi lui Dumnezeu, sunt atât de bucuros! Doamne îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine!
Povestitor: Poate și tu ești în aceeași situați ca și …..Când ai mulțumit ultima dată pentru aceste lucruri? Dacă te-ai regăsit în cuvintele copiilor, iată ce poți spune Domnului:
Copil 15:
Sunt multe lucruri dragă Tată
Ce pentru mine le-ai făcut
Dar pentru ele niciodată
N-am mulţumit, ci am tăcut.
Copil 16:
Atâta binecuvântare
Şi biruinţă Tu mi-ai dat,
Atâta sprijin pentru care
N-am mulţumit, ci am uitat.
Copi l7
Iertare, pace, siguranţă
Din mâna Ta eu am primit,
Curaj, putere şi speranţă,
O, ce puțin Ţi-am mulţumit.
Copil 18
Atâtea inimi iubitoare
Prin care dragoste îmi dai,
Atâtea fraţi, surori cu care,
Merg împreună către Rai!
Copil 19
Dar cea mare bucurie bucurie
Din câte Tu mi-ai dăruit
E viaţa cea din veşnicie-
Şi ce puţin Ţi-am mulţumit!
Copil 20
Da, mi-ai făcut atâta bine!
Nu merit harul ce-l primesc,
Acum doresc să vin la Tine,
Şi PENTRU TOT SĂ-ŢI MUŢUMESC!
Povestitor: Dumnezeu vrea să nu uităm niciodată tot binele pe care ni l-a făcut! Oferă-i Domnului inima ta mulțumitoare!
Cântare: Doamne, vreau să-ți mulțumesc!
Verset:
Psalmul 50.14: „Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi promisiunile făcute Celui Preaînalt“.
Cântare: Mulțumesc că tu m-ai creat!