Florina C.- biserica Pe Stâncă, Șoimoș, Arad
Descarcă aici: Poţi omorî dorind să faci bine- lectie
TEXT BIBLIC: 2 Împăraţi 4:38-41
Introducere: Ştie cineva care este diferenţa dintre o ciorbă rădăuţeană şi una ardelenească? Dacă nu cunoaşteţi răspunsul vă las timp până data viitoare să îl aflaţi. Dar ciorba, ştiţi ce este? Pare o adunătură de tot felul pusă într-o oală. Poate vă gândiţi că oricine ar pute-o prepara. Să fie chiar aşa?
Cuprins: Într-una din zile, omul lui Dumnezeu, privind la cei din jurul său îi spuse slujitorului: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!”, era foamete mare în zile acelea. Oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu şi consecinţa era pe măsură -toţi sufereau-. Unul dintre fiii prorocilor, gândindu-se, probabil, să ajute, a ieşit să caute verdeţuri. A găsit o vie sălbatică şi nişte curcubete sălbatice şi şi-a umplut haina. Ce bucuros trebuie să fi fost, găsise hrană! Fără a spune omului lui Dumnezeu de descoperirea lui, tăie în oală recolta. Dar când au început să mănânce, s-a auzit: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce. ”Elisei, omul lui Dumnezeu, a luat făină şi a aruncat în oală şi apoi au dat oamenilor să mănânce; Şi nu mai era nimic vătămător în oală.”
Concluzia? Nu folosi ceea ce nu cunoşti deoarece chiar o intenţie bună poate avea urmări nefericite.
Citind această întâmplare din 2 Împăraţi 4:38-41, poate te gândeşti că nu ai ce aplica în viaţa ta. Nu te grăbi! Gândeşte-te! În lume este mare foamete după milă, adevăr, bunătate, se văd consecinţele păcatului în orice loc (poate la şcoală, pe strada ta sau chiar în casa ta) -familii destrămate, copii care suferă-. Tu simţi ca vrei să ajuţi. Dar pentru un ajutor adevărat trebuie să cunoşti de ce ai nevoie în lucrare. Nu folosi ceea ce nu cunoşti cu adevarat, pentru că o intenţie bună poate avea urmări nefericite!
Poţi să fii un fiu al unor oameni ai Lui Dumnezeu, prin care El vorbeşte; poţi să stai în preajma unui om al lui Dumnezeu, poţi să ai dorinţa bună de ajutorare, dar TU NEAPĂRAT TREBUIE SĂ ÎL CUNOŞTI PE DUMNEZEU ŞI CUVINTELE LUI CARE DAU VIAŢA. Nu folosi ceea ce nu cunoşti, pentru că o intenţie bună, poate avea urmări nefericite! Vorbele tale bine intenţionate, gândurile tale, râvna ta personală nu sunt ingredientele bune. În Proverbe 18:21 citim: ,,Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.”
Ia sfatul Domnului spus lui Iosua 1:8: ,,Cartea aceastaa legii să nu se depărteze de gura ta…” Rosteşte Cuvântul, vorbeşte despre soluţia Cerului la păcatul omului: Isus Hristos cel mort pentru a plăti păcatele noastre şi înviat -nădejdea celor socotiţi fără păcat- a celor ce au primit o nouă şansă. Acest Cuvânt e ,,făina” Cerului. Omul lui Dumnezeu îl proclamă în locurile pline de probleme, şi apoi oamenii rostesc: ,,nu mai este vătămare=nu mai exista prejudicii, pagube. Nu mai exista moarte pentru că acest Cuvânt e viaţă.
Încheiere: Unii oameni cred că dând bani îşi salvează sufletul, iar alţii spun ca e suficient să fie din familie credincioasă ca să ajungă în cer, unii cred că ritualurile îi salvează, alţii cred că pot trăi cum vor. Aceste păreri sunt doar păreri. Tu nu spune oamenilor părerile tale, spune-le Cuvântul lui Dumnezeu şi ei, hrănindu-se, vor avea viaţă.