Protecția lui Dumnezeu - lecție obiect

Waterbowl_Orangestrimis de Daiana Blajan, Austria

Descarcă aici: Protectia lui Dumnezeu- lectie obiect

Versete:

Psalmul 121: 7-8 – ,,Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul; Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.”

Daniel 6:22- ,,Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”

     Materiale necesare: O mandarină sau portocală, un recipient adânc pentru apă.

Am adus astăzi cu mine o portocală şi un vas cu apă. Dacă pun portocala cu coajă în vas, ce observați? Portocala pluteşte oricât de multa apa aş pune. Dar să vedem ce se întâmplă dacă pun portocala fara coajă ? ( Desfă coaja). Ce observam? Portocala se scufundă. Care este diferenţa dintre cele două?

Acum te-aș ruga să te gândești la tine. Te încrezi tu în Dumnezeu? Ai credinţă în El? Ai  cerut în rugăciune protecţia Domnului peste fiinţa ta? E un detaliu foarte important: De aceasta va depinde dacă te scufunzi sau stai la suprafaţă. De multe ori treci prin încercare şi te scufunzi ca acea portocala fara coajă ( fără protecţia Domnului). Dumnezeu ar vrea să facă lucruri minunate în viaţa ta dacă ai crede și ai primi Cuvântul Său pe care îl auzi. Roagă-te, predă-ţi viaţa in mână Lui atotputernică, caută să stai în prezenţa Lui, cere Domnului protecţia Lui, citeşte şi crede  Cuvântul și vei vedea cum El te va ajuta să trăiești pentru El şi să te încrezi in El , la școală, acasă și în cercul tău de prieteni. ( Citeşte  versetele).

Atunci când te încrezi în Dumenezeu, El îţi onorează credinţa şi va face lucruri mari prin tine!

Variaţie 1: acelaşi experiment se poate face pentru a demonstra necesitatea armurii creştinului, caz în care coaja va reprezenta armura.

https://www.youtube.com/watch?v=WR6LiMU_EtQ&feature=emb_title

Categorii

Lasa un comentariu