Rugăciunea pe nisip- idee pt timpul de rugăciune

writeinsand

autor necunoscut

 Descarcă aici: Rugaciunea pe nisip-idee pt timpul de rugaciune

         Text:     Ioan 8:6-8

      Materiale necesare: câte o tăviţă cu nisip şi un băţ sau creion pentru fiecare copil  şi învăţător din grupă.

Recomandare: sugerăm ca această activitate să se facă într-o tabără, excursie sau într-o locaţie cu mult spaţiu, astfel încât copiii să aibe unde să se retragă cu tăviţa şi să petreacă un timp individual de rugăciune.

Prezentaţi copiilor pasajul din Ioan 8, unde se vorbeşte despre contextul în care  Domnul Isus a scris pe nisip. Biblia un ne specifică ce anume a scris El pe nisip; Ar putea fi păcatele celor ce voiau să dea cu pietre,  ar putea fi cuvântul ,,iertare” în dreptul păcatelor femeii acuzate sau ar putea fi chiar laudă sau mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut minunat în vieţile celor prezenţi…. Nu putem ştii. Însă un lucru ştim sigur: orice ar fi fost scris pe nisip, primul şi poate singurul martor a fost Isus. El e Singurul care ştie şi poate spune- dar a ales să nu spună nimic.

Spuneţi copiilor că aveţi pentru ei o provocare pentru următoarea rugăciune: ,, Fiecare veţi lua câte o tăviţă cu nisip şi un beţişor, apoi veţi merge şi veţi căuta un loc împrejur: sub un copac, pe o bancă, lângă cabană etc ( sau în alte încăperi) – şi  veţi petrece un timp în părtasie cu Domnul Isus. Veţi scrie pe nisip fiecare păcat, greşeală , durere, grijă care vă apasă şi le veţi mărturisi pe rând, predându-le Lui. E foarte important să scrii, un doar să spui, aceasta rămânând în memoria ta mai bine întipărită şi alungând îndoiala ce ar putea veni mai târziu. Mărturiseşte, cere iertare, cere ajutor şi ia hotărârea să crezi din toată inima că El, Singurul martor la ceea ce ai scris acolo va lua aminte şi şi acţionează după cum te-ai rugat în sinceritate. Domnul tău e alături de tine şi ascultă rugăciunea.”

Stabileşte cu copiii un timp la cares ă vă întoarceţi înapoi şi petreceţi un timp de laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu.

Categorii

Lasa un comentariu