Săgeata sau lumina

De Adriana Ardeu, Biserica „Gloria”, Arad

Descarcă aici:

Sageata sau lumina – lecție obiect

Versete pivot: .

”Orice fapta bună, aceea să vă însufletească” (Filipeni 4:8).

„Caci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.

Galateni 5: 22”

„ Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură ; ci unul bun, pentru zidire… Galateni 4: 29”

            „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura; și vi se va da și mai mult. Marcu 4: 25”

Instrucțiuni:

  • Printați imaginea alăturată pe o hârtie cartonată
  • Colorati cu portocaliu flacăra lumânării, și cu galben cercul de luminaă;
  • Decupați imaginea;
  • Ĩndoiți ,, lumina” lumânării după liniile punctate  astfel încât să iasă  o săgeata – ca in imaginea din chenar;
  • Lipiți cu o bucățică  de blutak partea îndoită ca să  o puteți mânui fără să se desfacă;
  • Scrieți –la alegere-  cu litere de tipar „ CUVẬNT” pe spatele săgeții;

Lecția:

 

Cine îmi poate spune ce este aceasta?

( Jucați-vă puțin cu săgeata, prefăcându-vă chiar că trageți la țintă cu ea spre inima unui copil, pentru a-i face pe copii sa ghicească repede ce e; totuși, de câte ori vor spune că e o săgeată, negați.)

Pare cu adevărat o săgeată, nu e așa? Și totuși nu e o săgeată, e un  CUVẬNT! ( Ĩntoarceți săgeata astfel încăt sa vadă partea scrisă).

E cuvântul de refuz pe care i l-ai spus zilele trecute colegului tău care a vrut să facă parte din gașca ta; e cuvântul de laudă pe care l-ai spus arătându-ți tenișii noi Nike în timp ce colega își ascundea jenată tenișii vechi și ieftini pe care i-a purtat și anul trecut;  e cuvântul de răzbunare cu care i-ai răspuns cuiva, e jignirea, gluma pe seama altcuiva; e cuvântul cu care te-ai răstit la mama ta când nu te-a lăsat să pleci undeva cu colegii, sau nu ți-a luat tricoul pe care îl voiai tu;

Acesta  e, probabil, cuvântul tău. De ce arată ca o săgeată? Pentru că poate avea efectul unei săgeți. Asemeni unei săgeți, și noi putem ,,ținti” spre alții cu cuvinte dure, spuse la mânie, fară dragoste și fără sa stăm și să gândim înainte ce efect vor avea. Știi că odată ce ai tras odată cu arcul o săgeată, nu o mai poți retrage sau opri? Cuvintele spuse, rămân spuse, nu le poți șterge, și chiar dacă rănile făcute se vor vindeca în timp, cicatricile, sau urmele tot rămân.

( Ĩnvățătorule, dă câteva exemple de situații din viața ta, în care ai rănit pe alții cu cuvintele tale.)

Dacă ai rănit pe cineva cu felul tău de a vorbi, poți face trei lucruri: 1.Cere iertare ( lui Dumnezeu și persoanei căreia i-ai greșit);

vei închide astfel rana;

  1. Roagă-l pe Dumnezeu să vindece rana în inima persoanei, sa o ajute să te ierte;
  2. Roagă-l pe Dumnezeu să te ajute să îți schimbi vorbirea, și în loc de răni, tu să aduci lumină și mângăiere în inimile celorlalți;

( Deschide partea împăturită a săgeții astfel încât să apară lumânarea.)

Da, cuvintele voastre pot fi arata astfel.  Tu poți  revărsa lumină în jurul tău atunci cand spui adevărul, cand cauți pacea mai presus chiar decat ai dori sa ți se facă dreptate. . ”Orice fapta bună aceea să vă însufletească” (Filipeni 4:8).  Atunci cand nu aduci in discutie greșelile din trecut, sau nu razi de cel ce a greșit , tu îl faci sa simtă caldura dragostei tale. Când apare o problemă neprevăzută, nu te mânia ci  multumește lui Dumnezeu și cauta liniștit soluții. Recunoaste-ți propriile greseli și imperfecțiuni, cere-ți primul iertare și vei vedea că ochiul celuilalt parcă se va lumina: va învepe sa își vadă și el propriile greșeli și astfel îți va fi mai ușor și ție. Dacă trebuie să reproșezi ceva prietenului tău încearcă sa spui și un compliment alături de reproș: ,, Ĩmi place că ești întotdeauna glumeț și înveselești atmosfera, dar te rog renunță la glumele acelea urâte. Nu ți se potrivesc iar pe mine mă deranjează.”

Tu ce ești? O săgeată sau o lumină? Cuvântul tău provoacă răni sau aduce căldură și lumină?

Apropo, ai auzit de versetul care spune:,, cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura”? Cum îi tratezi pe alții așa vei fi tratat la randul tău. Simți cumva că cei din jur vorbesc urât cu tine?  Gândește-te bine la felul în care le vorbești tu și alege : tu ce vrei să fii?

Ceea ce alegi să fii aceea vei și primi !

Categorii

Lasa un comentariu