Adriana Ardeu, bis. Gloria, Arad
Descarcă aici: studiu de caz 1,2 – Alegeri corecte
Studiu de caz I
Lui Ionuț îi place foarte mult fotbalul, joacă de mic și merge de câteva ori pe săptămâna la antrenamente. De curând a fost promovat în echipa de fotbal a orașului. Cele mai importante meciuri ale echipei orașului se joacă duminica. Ionuț este foarte mândru de ceea ce a reușit, la fel și părinții și antrenorul lui, dar el merge la Școala duminicală și realizează că va trebui să lipsească de la biserică ori de câte ori va avea meciuri împreună cu echipa lui. Părinții doresc ca el să continue, pentru că au investit mult și sunt conștienți că poate face carieră în acest domeniu. Ionuț este pus în fața unei alegeri foarte importante: antrenorul și chiar părinții lui insistă să continue, dar la Școala duminicală este învăţat că trebuie să Îl cinstească pe Dumnezeu, să pună Cuvântul lui Dumnezeu înainte de orice și să meargă la biserică.
Ce ai face tu în locul lui Ionuț?
Studiu de caz II
Carla este în clasa a V-a și este o fată foarte isteață. Este iubită de colegii ei. Carla este creștină și știe că trebuie să fie bună cu ceilalți, să îi iubească, să îi apere și întotdeauna le sare în ajutor. Când un coleg trebuie să fie ascultat la o materie la care nu se descurcă, ea ridică uneori mâna și cere să fie ascultată, luând astfel din timpul orei, iar profesorul să nu mai ajungă să îl asculte pe colegul respectiv. Altă dată, când colegii trebuiau să fie ascultați dintr-o carte pe care o aveau de citit, ea ridică mâna, deși avea notă, și se oferă să spună ce a citit şi astfel, profesorul nu mai ajunge să îi asculte pe colegii ei. Toți colegii o consideră pe Carla o adevărată eroină, ea îi ,,salvează” adesea pe toţi şi dovedeşte un adevărat spirit de echipă. Drept răsplată, colegii au ales-o şefa clasei şi au pregătit o seară specială în care să meargă împreună la film. La cinema rulează un film cu vampiri (film cu crime și alte scene nepotrivite pentru vârsta și statutul ei de copil al Domnului). Carla stă pe gânduri, ea știe că nu vrea să urmărească așa ceva, părinții au învățat-o să se păstreze curată. La Școala Duminicală a învățat de asemenea că Dumnezeu vrea să se păzească de lucrurile acestea, dar… colegii fac acest lucru pentru ea, ca o răsplată, cum să îi dezamăgească? Ar mai fi ea ,,de gașcă” dacă nu s-ar mai duce?
Ce ai face tu în locul Carlei?