Tema: Protecţia lui Dumnezeu.

Text biblic: ,,Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău, să alerg la adăpostul aripilor Tale.” Ps. 61:4.

Pregătire: Ai nevoie de două sau trei umbrele. Dacă poţi  pune  de pe telefon sunete de  ploaie şi tunete – ar fi un element secundar foarte bun.

MESAJUL:

  Dacă ai pregătit sunetele, pornește-le în timp ce copiii se adună pentru oră. Câţi dintre voi  v-aţi gândit la umbrelele voastre când a plouat ultima dată? Lasă-i pe copii să răspundă. Se pare că de câte ori ies afară, uit să-mi iau umbrela. Şi dacă plouă, mă ud. Am adus astăzi cu mine câteva umbrele ca să ne ajute să ne gândim la adăpost şi protecţie. Cui i-ar plăcea să deschidă o umbrelă? Dă-le umbrelele. Să intrăm sub umbrelă. Dă copiilor timp să se adune sub umbrele.

Umbrelele sunt atât de mici şi de simple. O poţi pune în maşină sau în geantă; poţi s-o iei la şcoală sau când ieşi să te joci. Şi dacă plouă, vei rămâne uscat. Umbrelele au tot felul de forme şi mărimi – există unele mari pe care le poţi lua la plajă ca să te apere de soare, sau unele mai mici pe care le poţi lua cu tine în caz că plouă.

Citeşte textul. Psalmul 61 compară grija şi protecţia lui Dumnezeu cu a sta sub un cort. O umbrelă este un fel de cort pe care îl poţi lua cu tine. Nu contează cât de rău plouă, suntem la adăpost şi căldură sub umbrela lui Dumnezeu. Oriunde mergem, ştim că suntem protejaţi de umbrela grijii iubitoare a lui Dumnezeu.

Gândeşte-te la dragostea lui Dumnezeu ca la o umbrelă, adăpostindu-te de furtunile

din jur. El te va menţine tot timpul în siguranţă. Strânge umbrelele.

Categorii

Lasa un comentariu